ALMOND: cu respect pentru arta cofetăriei, cu grijă pentru sănătate

Dacă cineva drag ți-ar pune în față o felie din cel mai spectaculos tort pe care l-ai văzut vreodată, care ar fi gândul care te-ar opri să pui mâna pe linguriță: „Pare leșinător de dulce…”, „Doamne, oare câte calorii are?”, ”Arată prea bine, chestiile astea nu pot fi naturale!”, „Iar o să mă ia zahărul de cap, iar n-o să mai fiu om restul zilei…” și e de înțeles, serios.

Pentru că, pe de o parte, am tot fost bombardați cu „prăjituri spectaculoase” în ultimii ani (deceniu?), de când industria românească a cofetăriei a crescut ca resurse, iar educația gastrononică a publicului s-a îmbogățit (dar nu neapărat „îmbunătățit”), în principal, datorită călătoriilor de-a lungul și de-a latul globului.

Iar, pe de altă parte, traversăm o perioadă intensă – poate chiar mai intensă în „aromă” și ardoare decât oricare dintre prăjiturile noastre – de educație nutrițională făcută, uneori, cu forța;asistăm la o explozie de specialiști care diseminează mai mult decât niciodată informație menită să ridice nivelul de conștientizare a publicului în ce privește importanța, compoziția și pericolele ascunse a ceea ce ai în farfurie.

Ambele tendințe sunt de înțeles și extrem de utile pentru construirea unui consumator responsabil de dulce, pentru transformarea unui pofticios fără repere în iubitor înțelept de prăjituri. Cu o condiție: ca ambele să fie experimentate cu echilibru și cântărite cu filtrele proprii. Abia apoi cu papilele.

ALMOND – Savoarea fără limită a desertului fără vină

Să spunem că obiectivul nostru, când am creat ALMOND, a fost educarea publicului român în ce privește relația cu deserturile ar fi o grandomanie. Deocamdată, derulăm acest proces la nivel micro, în comunitatea noastră din București.

Însă ce ne-am dorit să facem am reușit: să oferim românilor, indiferent de vârstă (da, chiar și celor foarte-foarte mici) și de starea de sănătate, o alternativă sigură și spectaculoasă (pentru că o prăjitură se savurează și cu privirea, nu-i așa?) pentru momentele în care se dorește „ceva dulce”.

Am creat o gamă extrem de ofertantă de produse hrănitoare, care pot funcționa foarte bine și ca gustări reenergizante, nu doar ca răsfățuri recompensatoare. Ingredientul nostru principal – și nu doar pentru că este ingredientul nostru de suflet, datorită versatilității lui, ci și luând în calcul beneficiile sale pentru sănătate – este făina de migdale. O punem în compoziții la care publicul nu s-a gândi niciodată când ar avea poftă de un desert – alături de spanac, sfeclă, cartof dulce, pastă de alune – și avem mare succes cu aceste produse, mai ales la persoanele cu diabet, cu probleme de greutate și la cele intolerante la gluten.

Și așa ar trebui să fie: orice pasionat de prăjituri să primească opțiunea potrivită să se îndulcească! Asta îi temperează excedentul de apetit, îi educă pofta, îl echilibrează, îl transformă într-un adept al deserturilor de calitate, făcute cu responsabilitate și cu ingrediente care servesc stării sale de sănătate.

Acum, când cineva îți pune în față o prăjitură spectaculoasă, nu-i așa că primul gând e: „Sper să fie de la Almond…”?